marți, 2 februarie 2021

Spune NU violenței!

 


    Săptămâna 25 – 30 ianuarie 2021, Săptămâna Nonviolenței a fost cadrul perfect pentru a desfășura activități de conștientizare și de prevenire a agresivității de către cei 90 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 10 din Suceava. Activitățile au fost desfășurate în cadrul Campaniei de prevenire a violenței R.E.S.P.E.C.T., inițiată de I.S.J. Suceava - educație permanentă cu scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin exersarea unor comportamente și atitudini civilizate de către elevi.

    Prof. Raluca Dochița, Elena Butnariu și Daniela Babii au urmărit dezvoltarea unor mecanisme de informare, formare și comunicare la nivelul clasei de elevi pentru a preveni și combate formele de violență din mediul școlar. În același timp, prin activități specifice, s-a urmărit conștientizarea calităților umane și a importanței relațiilor interumane bazate pe înțelegere și toleranță. Urmărind componentele campaniei ( Responsabilitate. Educație. Siguranță. Prevenție. Emoție. Comunicare. Toleranță.), școlarii au vizionat scurte filme sau prezentări pe baza cărora au discutat despre importanța cuvintelor “magice” în comunicare (brainstorming), sau au fost invitați să găsească noi soluții pentru a rezolva un conflict (joc de rol), ținând cont de strategiile de mediere a conflictelor. Li s-au prezentat lecturi accesibile vârstei (“Cățelușul șchiop” – E. Farago sau “Povestea ursului cafeniu”) și s-au purtat discuții de tip dezbatere asupra aspectelor referitoare la comportamentul personajelor din textele date, la efectele nefaste ale folosirii violenței, prin analogie cu situații de viață de la școală și nu numai. S-au jucat jocuri “Așa DA! / Așa NU!”, “Cum te simți?” sau “Ce culoare are violența?”, în final elevii realizând o serie de desene pe această tematică, utilizând sloganuri și mesaje pozitive.

    Prin activitățile desfășurate, li s-a oferit elevilor o gamă largă de cunoștințe legate de modul de comportare atât la școală, cât și în societate, conștientizând rolul comportamentului pozitiv în viața de zi cu zi.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu